Tendințe în social media pentru 2015

Social Media este un mediu care se schimbă constant. Mulți nu s-au grăbit să tipărească cărți despre comunicarea în acest mediu. Motivul este unul evident: comportamentul consumatorului în internet diferă de la un an la altul sau chiar mai des.

Echipa Gramatic a pregătit 5 tendințe care în opinia noastră vor domina anul 2015.

1. Conținutul video integrat

De la an la an clipurile video distribuite de utilizatori și branduri pe Facebook se mărește de 3,6 ori. Asta a făcut ca în ultima perioadă să fie modificat algoritmul de afișare a conținutului pentru utilizatori, astfel încât clipurile video încărcate nativ au prioritate comparativ cu conținutul care face trimitere la YouTube.


2. Real Time Marketing

Real Time Marketing reprezintă asocierea brandului cu anumite evenimente, întâmplări sau circumstanțe de moment. Acest concept va continua să câștige teren și în 2015. Asocierile trebuie să fie potrivite și utilizate cu o frecvență redusă, altfel riscăm să eronăm mesajul de bază pe care brandul nostru dorește să-l comunice.

3. Publicitatea plătită devine inevitabilă

În 2014 am asistat la mai multe modificări din partea Facebook: prima a fost reducerea semnificativă a reach-ului organic. După o perioadă a devenit clar că pentru a-și spori vizibilitatea pe Facebook companiile trebuie să plătească, iar pe lângă asta mai e strict necesar oferirea conținutului relevant. În prezent reach-ul organic se situează în medie între 2,5-7% din totalul de fani, cifră care se raportează la performanța paginii.

4. Comunitățile și hashtag-urile

Hashtag-urile nu și-au atins obiectivul scontat în anul 2014, cel puțin pe Facebook. Mulți din utilizatori nu au înțeles că acestea trebuiesc folosite în anumite contexte pentru a se alătura unor subiecte de discuții comune. În 2015 ne așteptăm la o integrare mai bună a #hashtag-urilor pe Facebook. Chiar și așa în acest an comunitățile vor continua să se formeze în jurul diferitor interese.

5. Integrarea E-commerce

Ultimele funcționalități introduse de Facebook și Twitter sunt nemijlocit legate de integrarea comerțului online în platformele de socializare. Administratorii paginilor de Facebook deja pot plasa butonul de Call to Action poziționat lângă butonul Like din meniul paginilor, iar Twitter testează posibilitatea ca utilizatorii să procure produse fără a părăsi rețeaua de socializare.

Totuși cea mai bună recomandare pentru brandurile prezente în Social Media este să se adapteze. Cu cât mai repede este reușit acest proces, cu atât obiectivele de comunicare vor fi atinse mai calitativ. Cei care nu reușesc să se adapteze sau să-și formeze strategii potrivite “împrejurărilor” trebuie să se mulțumească cu rezultatele existente.

Discussions — No responses yet